Osteoporoza este o boală scheletică sistemică caracterizată de o scădere a densității minerale osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, cu creșterea consecutivă a riscului de producere a fracturilor.

La nivel mondial se estimează că 200 de milioane de persoane suferă de osteoporoză, dintre care doar 50% dintre cazuri sunt diagnosticate. Ponderea femeilor afectate de această boală este mai mare decât a bărbaților (1/3 din femeile cu vârsta peste 60 de ani și 2/3 din femeile cu vârsta peste 80 de ani sunt afectate, dintre care mai puțin de un sfert sunt tratate).

Osteoporoza este clasificată în 2 mari categorii și anume:

• Osteoporoza primară (idiopatică) cu formele sale: comună (postmenopauză și tardivă), idiopatică a adultului tânăr și idiopatică juvenilă;
• Osteoporoza secundară unor boli endocrine, digestive, boli inflamatorii cronice, boli metabolice, boli hematologice, indusă de medicamente (ex. Corticosteroizi), în urma unei imobilizări prelungite și genetică (osteogenesis imperfecta, sd Ehlers-Danlos și sd Marfan).

Cea mai frecventă cauză de apariție a osteoporozei este reprezentată de deficitul estrogenic din postmenopauză. Alți factori de risc incriminați sunt:

• Factorii constitutivi: vârsta peste 65 de ani, sexul feminin, talia și greutatea mică
• Corticoterapia (mai mult de 5 mg/zi prednisolon sau echivalent timp de mai mult de 3 luni)
• factorii genetici
• factorii dietetici: deficitul de calciu și vitamina D, excesul proteic
• stilul de viață: sedentarism/imobilizare prelungită, fumat, consum de alcool
• factorii hormonali: menarha tardivă, menopauza precoce, hipogonadism, anovulație, infertilitate, hipertiroidism, hipercorticism, hiperparatiroidism.

Manifestările clinice care apar cel mai frecvent sunt reprezentate de dureri la nivelul coloanei vertebrale sau la nivelul membrelor, pierderea în înălțime (aprox 1,5 cm pe parcursul unui an), postura cifotică (cocoșată).

Apariția fracturilor osteoporotice (“de fragilitate” sau “de stres”) este de obicei secundară unui traumatism sau unei căderi (de cele mai multe ori de la propria înălțime) dar există și situații în care fracturile se pot produce spontan (după un efort de tuse sau ridicarea unor greutăți). Sediul predilect de apariție a acestui tip de fracturi este reprezentat de joncțiunea toraco-lombară dar mai pot apărea și la nivelul radiusului distal (fractura Colles) și la nivelul șoldului, humerusului proximal sau la nivelul metatarsienelor.

Diagnosticul clinic al osteoporozei este adeseori tardiv, în acest caz este necesară utilizarea unor metode paraclinice de explorare care să evidențieze pierderea masei osoase. Cea mai utilizată metodă este osteodensitometria osoasă prin dubla absorbțiometrie cu raze X (DXA). Acest test utilizează niveluri scăzute de raze X pentru a determina proporția de minerale din oase. Se efectuează la nivelul coloanei lombare (incidență antero-posterioară) și la nivelul șoldului (col femural). Diagnosticul densitometric se bazează pe valoarea cea mai mică a scorului T.

Astfel se descrie o clasificare diagnostică a osteoporozei bazată pe densitometria osoasă după cum urmează:

• Normal: Scor T mai mare de -1 DS
• Osteopenie (Pre-osteoporoză): scor T cuprins între -1 DS si -2,5 DS
• Osteoporoză dacă scorul T este mai mic sau egal cu -2,5 DS
• Osteoporoză severă dacă pe lângă criteriul densitometric este prezentă cel puţin o fractură de fragilitate.

Cu toate acestea si examenul DXA are anumite limitări printre care amintim: nu poate face diferența între osteoporoză și alte cauze de scădere a densității minerale osoase (DMO), nu ia în calcul factorii de risc, persoane de aceeași vârstă și același sex cu aceleași valori ale DMO au risc diferit de fractură iar la copii, adolescenți, femei în premenopauză și bărbații sănătoși până în 50 de ani, diagnosticul nu se pune doar în urma rezultatului de la DXA.

Radiografia este utilă dar poate pune diagnosticul numai în prezența unei fracturi de fragilitate. Pe examenul radiografic se pot evidenția striații vertebrale verticale, apariția ”vertebrei în pahar” și la nivelul oaselor lungi aspectul radiotransparent al metafizelor.

Tratamentul osteoporozei cuprinde atât măsuri igieno-dietetice cât și terapie medicamentoasă. Scopul acestuia este acela de a preveni prima fractură și a scădea riscul de fracturi vertebrale și cu alte localizări.

Dintre măsurile generale utile in osteoporoză amintim:

• Dieta bogată în legume, fructe (care conțin fitochimicale și vitamine A,C,K cu rol în prevenirea osteoporozei), lactate (sursă de calciu), pește (sursă de omega 3);
• Exerciții fizice efectuate constant – exerciții cu rol tonic pe musculatură, exerciții active, active cu rezistență;
• Evitarea fumatului și a consumului de alcool, reducerea consumului de cafea (care conduce secundar la pierderea calciului prin urină);
• Educarea pacienților cu osteoporoză cu privire la schimbarea stilului de viață și adaptării locuinței la reducerea riscului de cădere la pacienții vârstnici prin înlăturarea obstacolelor, a suprafețelor alunecoase.

Terapia medicamentoasă constă în administrarea medicamentelor care încetinesc rata pierderilor osoase sau cresc refacerea osoasă. Acestea includ: bifosfonați, calcitonina, hormoni estrogeni, raloxifen, denosumab. Medicul specialist va decide terapia optimă pentru fiecare pacient în parte.

Terapia chirurgicală constă în proceduri realizate minim invaziv, rezervate pacienților cu osteoporoză severă. Dintre acestea amintim: vertebroplastia, kyphoplastia cu baloane.

Kinetoterapia (gimnastica medicală) este utilă în osteoporoză pentru creșterea mobilității articulare, tonifierea musculaturii, scăderea durerii și reeducarea echilibrului pacientului pentru reducerea riscului de cădere.

Cura balneară este indicată în osteoporoză. Sunt recomandate stațiunile care au ape sarate si namoluri sapropelice, cum ar fi: Govora, Bazna, Giuagiu Băi, Herculane, Sovata, Ocna Sibiului, Amara, Techirghiol. Acestea au proprietăți antiinflamatorii și de refacere a celor care au suferit fracturi.

Prevenția constă în adoptarea unor măsuri care să includă:

• un stil de viață activ, cu menținerea unei greutăți corporale constante și normale,
• evitarea supraîncărcării articulațiilor portante cu greutate excesivă care să producă în timp uzura prematură a acestora,
• adoptarea unui regim alimentar bogat în vitamine și nutrienți, evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool;
• screeningul persoanelor cu risc crescut de a dezvolta osteoporoză.