Artroza (boala artrozică sau osteoartrita) este o boală degenerativă (progresivă) și debilitantă a articulațiilor caracterizată de o uzură a cartilajului articular însoțită de apariția osteofitelor sau a ”ciocurilor” la marginea osului/articulației.

Boala artrozica este cea mai frecventă afecțiune cronică musculo-scheletală care apare la persoanele de peste 50 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel mondial.

Cauzele acestei afecțiuni nu sunt pe deplin cunoscute dar există o serie de factori care influențează apariția bolii cum ar fi:

• predispoziția genetică (în 40-50% din cazuri copiii moștenesc artroza de mână, șold, genunchi),
• suprasolicitarea articulară (munca fizică grea),
• traumatismele articulare,
• înaintarea în vârstă,
• bolile inflamatorii articulare (poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic),
• bolile endocrino-metabolice (afecțiuni tiroidiene, obezitatea, diabetul zaharat, guta),
• afecțiuni hematologice (hemofilia), precum și
• administrarea incorectă de corticosteroizi intra-articular.

Artroza poate fi primară (primitivă, idiopatică) când nu există o cauză clară de apariție a bolii dar este asociată cu vârsta înaintată și cu un factor genetic. Aceasta poate afecta una sau mai multe articulații, are un debut lent, insidios. De asemenea artroza mai poate fi și secundară când este determinată de anumiți factori (traumatisme, afecțiuni congenitale, de dezvoltare, inflamatorii, metabolice sau endocrine) și nu este legată de vârstă, fiind limitată la o singură articulație.

În funcție de articulația afectată, există mai multe tipuri de boală artrozică (cele mai frecvente):

• Gonartroză – afectarea articulației genunchiului
• Coxartroză – afectarea articulației coxo-femurale (șoldului)
• Artroza mâinii – cu apariția nodulilor Bouchard (la nivelul articulațiilor interfalangiene proximale) și a nodulilor Heberden (la nivelul articulațiilor interfalangiene distale), prima articulație carpo-metacarpiană (rizartroza)
• Artroza piciorului – prima articulație metatarso-falangiană
• Spondiloză, discartroza, artrozele interapofizare – afectarea articulațiilor coloanei vertebrale
• Artroza acromioclaviculara

Simtomul principal care apare și îi determină pe pacienți să se prezinte la medic este durerea. Aceasta poate să fie însoțită de:

• rigiditate articulară (redoare) care reprezintă o limitare a mișcărilor articulației respective, apare dimineața la trezire și dispare în general în mai puțin de 30 de minute;
• senzatie de instabilitate articulara si impotenta functionala;

Alte semne care pot aparea in boala artrozica sunt:

• limitarea mobilitatii articulare;
• efuziune articulară (”apă la genunchi” în cazul gonartrozei) care poate determina un aspect modificat al articulației – umflarea acesteia;
• cracmente (”trosnituri”) la mobilizarea articulației în stadiile avansate;
• hipotrofie musculară caz în care mușchii din regiunea articulației își pierd forța musculară;
• deformări articulare în stadii avansate din cauza luxațiilor sau subluxațiilor apărute la acest nivel.

Artroza, deși este o boală degenerativă, prezintă în evoluția sa perioade de exacerbare, de reactivare, cu apariția unui proces inflamator care poate genera semne de inflamatie locala (articulație mărită de volum, caldă la palpare și dureroasă), urmate apoi de perioade de remisiune cand articulatia nu mai este dureroasa si tumefiata.

Boala artrozică se diagnostichează în general în urma anamnezei și a unui consult clinic. Diagnosticul de certitudine se pune în urma unei examinări imagistice (de primă intenție radiografia). În cazul în care se suspicionează o cauză secundară de apariție a artrozei, medicul poate solicita și o ecografie musculo-scheletală, un computer tomograf (CT), o imagine de rezonanță magnetică (RMN) sau artroscopia. De asemenea pot fi solicitate și teste paraclinice, de laborator:

• recoltare de sânge (de obicei analizele sunt normale – nu există teste specifice de laborator care să aibă valoare diagnostică)
• recoltare de lichid sinovial (prin puncție articulară) – de obicei lichidul este clar, cu o formulă non-inflamatorie.

În funcție de aspectul radiografic al articulației, boala artrozică va fi clasificată într-una din cele 4 stadii de evoluție (stadiul IV fiind cel mai sever).

Tratamentul disponibil în prezent nu vindecă artroza, dar acesta urmărește mai multe obiective: ameliorarea inflamației și a durerii, creșterea stabilității și a mobilității articulare, tratamentul afecțiunilor asociate, precum și structurarea unui program de profilaxie secundară/terțiară adaptat pacientului cu creșterea calității vieții a acestuia. Programul de recuperare va fi individualizat, centrat pe statusul funcțional articular și va presupune o colaborare interdisciplinară.

Astfel tratamentul igieno-dietetic presupune o serie de măsuri pe care pacientul le va adopta prin schimbarea stilului de viață:

• scăderea în greutate sau menținerea unei greutăți corporale normale,
• dieta bogată în alimente cu produse de pește oceanic (bogate în acizi grași omega 3),
• suplimentare cu vitamina C și vitamina D,
• suplimente alimentare cu glucozamină, condroitină, curcumin, boswellia, MSM,
• program zilnic de exerciții fizice ușoare (alergare, pedalaj la bicicleta ergometrică, inot),
• evitarea statului în ortostatism (în picioare) și a mersului prelungit, mai ales pe teren accidentat, evitarea menținerii unor poziții monotone a genunchilor timp îndelungat.

Tratamentul medicamentos în faza acută va fi reprezentat în principal din antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau antialgice. De asemenea în urma consultului la medicul specialist de medicină fizică și de reabilitare se va întocmi un plan personalizat de fizioterapie (proceduri) cu 10 ședințe, cu scopul de ameliorare a durerii și de refacere a țesuturilor afectate.

O altă opțiune, mai ales când articulațiile sunt foarte dureroase, este reprezentată de tratamentul injectabil intra-articular (infiltrații). Acestea pot fi realizate cu substanțe vâscoelastice (acid hialuronic), antiinflamator steroidian sau PRP (plasmă bogată în trombocite).

Kinetoterapia (gimnastica medicală) se va începe atunci când articulația nu mai este dureroasă și nu se află în puseu inflamator. Scopul gimnasticii medicale este de a tonifia musculatura periarticulară și de a crește mobilitatea articulațiilor.

Fizioterapie (aplicarea procedurilor electroterapice) – este indicată în artroze dar atunci când acestea nu sunt reactivate (semne de inflamație locală, durere). Se pot aplica atât curenți de joasă frecvență (TENS cu efect antialgic), medie frecvență (CIMF – efect antiinflamator și miorelaxant) cât și curenți de înaltă frecvență (unde scurte, Tecar – cu creșterea metabolismului local și efecte antiinflamatorii, miorelaxante). Alte proceduri cu efecte analgetice ce se pot aplica în boala artrozică sunt reprezentate de: LASER terapie, ultrasunet.

Cura balneară (balneoterapia) poate calma durerile articulare, poate îmbunătăți mobilitatea și starea de bine a pacientului, efectele pozitive menținându-se câteva luni de la tratament.

Tratamentul chirurgical (reprezentat de protezarea articulară) este necesar atunci când tratamentul conservator nu mai este eficient iar durerea devine debilitantă pentru pacient.

Prevenția constă în îndepărtarea factorilor de risc care conduc la apariția sau agravarea bolii, iar aceasta constă într-un stil de viață sănătos și echilibrat în ceea ce privește alimentația și exercițiul fizic, cu  menținerea unei greutăți corporale normale și tratarea patologiilor preexistente.